ALUN

Corylus avellana
Denumiri populare (regionale)
Tufă
Etimologie
Derivare regresivă din alună, care vine din limba latină – abellona (= abellana).
Tipologie
Arbust din familia betulaceelor, înalt de 2-5 m, cu frunze rotunde cordate, flori dispuse monoic, cele mascule aşezate în amenţi şi cu fructe comestibile.
Provenienţă
Alunul este originar din Asia Mică, Bazinul Mării Negre şi s-a extins în Turcia, Grecia, Italia, Spania, Franţa etc.
Importanţă
Este cultivat pentru fructele sale, un aliment foarte hrănitor datorită conţinutului mare în uleiuri, proteine, vitamine, săruri minerale.
Istoric
În Panteonul românesc, alunul este un arbust sacru, totem al şarpelui. După unele credinţe, este suficient să atingi şarpele cu o ramură verde de alun ca să-l omori sau să previi muşcătura reptilei. Alunul este invocat în descântecele de dragoste sau pentru câştigarea proceselor. Nuiaua de alun are proprietăţi magice, ca şi ulmul: apără casa de răuvoitori, arată omului comori ascunse sau este baghetă magică pentru vrăjitori. Istoria alunelor de pădure datează din cele mai vechi timpuri, istoricii antici menţionându-le ca fiind un aliment frecvent în dieta românilor, când se credea că acestea provin din Damasc, Siria, unde creşteau în sălbăticie. Cercetări arheologice efectuate în China au scos la iveală alune fosilizate datând cu 5.000 de ani în urmă. În zona Scoţiei de azi s-au descoperit dovezi ale procesării la scară mare a alunelor de acum 9.000 de ani
Aria de răspândire
Alunele sunt produse în cantităţi mari, cu scop comercial, în ţări precum Turcia, Italia, Oregon şi Washington. Turcia este însă principalul producător de alune din lume.
România
zonele de deal, Vâlcea, Gorj, Maramureş, Mehedinti,Dolj,Hunedoara, Caraş-Severin ,Transilvania etc. Se poate cultiva chiar în zona de câmpie, în plantaţiile clasice din jurul caselor.

Partea comestibilă
Fructele
Particularităţi
Având o înflorire abundentă, cu mare bogăţie de polen, alunul reprezintă prima sursă de polen pentru albine.
Mod de cultivare
Alunul este o specie pomicolă de vigoare redusă, care creşte relativ încet. Intră pe rod începând de la vârsta de 4-5 ani. Înfloreşte cu mult timp înainte de a înfrunzi, având o perioadă de vegetaţie în jurul a 250 de zile. Perioada de rodire durează 15-20 ani, în condiţiile unei bune îngrijiri. Producţia de fructe ce se obţine la hectar este cuprinsă între 2-3.000 kg.
Terenul
Stratul fertil de sol, destinat culturii intensive a alunului, trebuie să aibă o grosime de minim 60-80 cm. Cele mai bune soluri s-au dovedit a fi cele cu textură medie de tipul: lutoase, luto-nisipoase, nisipo-lutoase şi luto-argiloase. În zona subcarpatică, precum şi în zona colinară, se întâlnesc o serie de soluri favorabile culturii alunului.
Seminţe
ţă nu produc întocmai caracterele şi însuşirile plantelor părinţi. Pentru semănat se aleg seminţele cele mai mari şi se pun la stratificat până la data semănatului, care se face toamna.

Îngrăşăminte
Terenul destinat culturii alunului se fertilizează cu gunoi de grajd fermentat în cantitate de 40 t/ha. Alunul reacţionează bine la îngrăşămintele minerale pe bază de azot, fosfor şi potasiu. Dozele recomandate sunt 80-60-60 kg substanţă activă.
Utilaje
În funcţie de mărimea culturii, pentru pregătirea terenului şi săparea gropilor se pot folosi utilaje specifice, ca la cultura altor pomi fructiferi.
Plantare
Alunul creşte şi fructifică bine în terenuri bine luminate, fără însă ca acestea să fie prea mult expuse uscăciunii. Preferă văile deschise, terenurile bine scurse, pantele cu expoziţie nordică. Metoda cea mai folosită de înmulţire este marcotajul prin muşuroire. Plantarea alunului se face toamna, prin săparea unor gropi de 40-50 cm adâncime şi largi de 1,2 m, deoarece alunul îşi dezvoltă sistemul radicular lateral. Se udă după plantare, se calcă pământul pe rădăcini şi se muşuroiesc tufele pentru a feri rădăcinile de ger. La plantare se grupează 2-3 soiuri în parcele pentru a se asigura polenizarea.
Vecinătate
Merge bine alături de nuc.
Întreţinere şi îngrijire
În primii ani, până la consolidarea sistemului radicular, nu se recomandă nicio tăiere asupra părţii aeriene. La 2-3 ani de la plantare se pot efectua răriri şi scurtări asupra ramurilor de schelet.
Când tufele intră în perioada de declin, tăierile de reîntinerire sunt indicate în scopul reactivării vegetaţiei, ceea ce permite fructificarea lor în continuare.
Dăunători
Afide, păianjeni etc.
Modalităţi de luptă contra dăunătorilor
Se pot stropi, în funcţie de tipul de dăunător care afectează cultura.
Mod şi perioadă de recoltare
Anotimpul de recoltare este toamna, după luna septembrie.
Condiţii de păstrare
Alunele, ca şi nucile, rezistă timp îndelungat dacă sunt ţinute la loc umbros şi răcoros.
Reacţia la condiţiile de mediu
Nevoia alunului pentru apă este foarte ridicată. Alunului îi merge bine numai în acele zone în care suma precipitaţiilor anuale se situează între 700-1200 mm. Cultura alunului s-a dezvoltat cu precădere în zonele cu temperaturi medii anuale cuprinse între 12 şi 16° C. În ultimii ani, arealul s-a extins şi la zone cu temperaturi medii de 9-10° C. Creşterea şi fructificarea alunului sunt direct influenţate de lumină. Rezistă la geruri mari, de până la -30°C, însă prezintă sensibilitate la gerurile mai mici de -10°C ce apar în perioada înfloritului.
Soiuri
Alunul de pădure, alunul turcesc, alunele tubuloase, Uriaşe de Halle, De Roma, Lungi de Landsberg, De Trapezundt, Lambert albe, Lambert roşii, Cosford.
Rotaţia culturilor
Nu este cazul.
Beneficii pentru organism
Alunele sunt bogate în uleiuri şi hrănitoare, fiind o sursă importantă de proteine vegetale pentru orice dietă sau mod de alimentaţe sănătos.
Aport caloric
Alunul este o specie valoroasă, cu fructe plăcute la gust şi care constituie un aliment foarte hrănitor datorită conţinutului mare în uleiuri (50-73%), proteine (12-18%), vitamine, săruri minerale. Alunele sunt bogate în substanţe nutritive (substanţe proteice, substanţe grase, glucide, celuloză), substanţe chimice: potasiu, magneziu, calciu, fier, fosfor, precumşi vitaminele E, B1, PP

Sfaturi de consum
Alunele pot fi consumate în stare proaspătă, prelucrate în produse de cofetărie sau pot fi utilizate pentru extragerea uleiului.
Utilizare în alimentaţie
Alunele sunt fructe comestibile şi pot fi mâncate ca atare sau prăjite. Sunt folosite pentru prepararea diferitelor bomboane, a ciocolatei, prăjiturilor, îngheţatei sau a produselor de patiserie.
Alunele sunt adesea utilizate pentru prepararea pralinelor sau trufelor de ciocolată. Din alune se fabrică un ulei aromat, special pentru gătit, folosit mai ales în ţările asiatice. Se mai folosesc pentru a da aromă cafelei. De asemenea, mai sunt utilizate la prepararea băuturii cunoscute sub numele de cappuccino.
Tratamente cosmetice sau recomandări medicale
Fructele ajută în orice tip de dietă sau regim alimentar. Se utilizează şi în industria farmaceutică.
Uleiul de alune este apreciat în fabricarea produselor cosmetice, în fabricarea lacurilor şi în pictură.